|
Gânduri de bun venit
CUVÂNT ÎNAINTE
 Dragi colegi,
Această întâlnire a promoţiei 1965-1969
a Liceului „Constantin Brâncuşi” din Peştişani – cum ar
zice poetul – trebuia să se nască, să existe.
Ea vine după ce, în 2003, am sărbătorit
40 de ani de existenţă a liceului.
Întâlnirea nostră
ar fi incompletă dacă nu l-am evoca, fie şi numai în
câteva cuvinte, pe Măria Sa, CONSTANTIN BRÂNCUŞI.
Eu, unul, pot zice că l-am zărit chiar
azi-noapte, printre rânduri de carte, când mi-a zis, puţin
încruntat: „Nu vom fi niciodată îndeajuns de recunoscători
faţă de pământul care ne-a dat totul!”.
De o
întâlnire asemănătoare, reală de această dată,
am avut avut parte în 1995, când am fost la
Paris. Am vizitat atunci Muzeul „GEORGES POMPIDOU”, unde, cu mândrie de
român şi de gorjean , am dat de „umbra” artistică
universală a marelui BRÂNCUŞI; cea mai mare expoziţie
care a avut loc vreodată cuprinzând aproape în totalitate operele genialului
sculptor. Vă
mărturisesc sincer: m-au trecut fiorii! Am întâlnit, pentru prima
oară în viaţă, oameni de pe întreg mapandondul
: albi, negri, mulatri, galbeni, americani, europeni, asiatici,
ortodocşi, catolici, musulmani, etc, etc, care dialogau în toate limbile
pământului.
Tot atunci am avut revelaţia cum că geniul
de la Hobiţa – al cărui chip se
regăsea pe mii de afişe împânzite pe străzile Parisului,
în staţiile de metrou, în metrou, peste tot, este trist pentru
că nu se odihneşte la el acasă, pe pământ românesc.
Ei bine, prieteni dragi, stimaţi colegi,
cred că această întâlnire poate constitui, pe lângă
bucuria revederii şi rememorării unor crâmpeie din viaţa
noastră, a tuturor şi o fărâmă din
recunoştinţa pe care, cu toţii, o datorăm acestor
locuri intrate în istorie, datorită părintelui sculpturii
moderne - CONSTANTIN
BRÂNCUŞI.
La acest moment aniversar, să ne amintim
mereu cu mândrie şi recunoştinţă de acei care s-au
străduit să ne lumineze minţile şi să ne
călăuzească paşii vieţii – PROFESORII NOŞTRI.
Să ne aducem aminte cu dragoste de colegii
noştri, împreună cu care am parcurs 5 ani de
învăţătură.
Cu toţii, elevi şi profesori, să
ne mândrim cu acest liceu, care poartă numele nemuritorului „
Constantin Brâncuşi”.
Acum, la ceas aniversar, să ne
îndreptăm gândurile şi spre colegii şi profesorii care
au plecat, înainte de vreme, unii spre o lume poate mai bună decât cea în care ne
aflăm noi.
În ce mă priveşte, emoţia şi
amintirile vieţii de elev mă copleşesc de fiecare
dată când trec prin faţa LICEULUI NOSTRU.
Şi, la fel ca mine, sunt convins că
simţiţi şi voi. A putut cineva să uite atmosfera,
chipurile colegilor şi ale profesorilor din anii de liceu?
Cu prilejul revederii vom avea timp – desigur, nu
destul – să depănăm amintiri, să ne aducem aminte
de întâmplări, plăcute ori mai puţin plăcute, ale
vieţii de liceean.
Nu pot uita că, elevi fiind, în clasa a
XII-a cred, am fost şi noi printre cei care au trudit la urcarea
pe soclu a bustului „MOŞULUI CEL MARE”, ulterior liceul luându-i
nobilul nume. Erau vremuri cînd, şi în
România, Brâncuşi începuse a fi receptat la adevărata-i
valoare.
O fi ştiind el ceva „Moşul cel Mare”,
atunci când, în urma unei vizite printre gorjeni
supărat, poate, pe mai-marii zilei, ar fi spus : „V-am lăsat
proşti şi săraci şi vă găsesc şi mai
proşti şi mai săraci”.
Constantin Codiţă.
|
