|
1.
CONFIGURĂRI DIN VREMURILE
GLACIAŢIUNILOR
 Zona de nord-vest a judeţului Gorj fiind o zonă
de confluenţă a Podişului Getic cu înălţimile
Carpaţilor meridionali, este din punct de vedere geologic, dar
şi biologic după cum vom vedea, foarte interesantă.
Urmărind activitatea reţelelor hidrografice pe carstoplenele
aflate din abundenţă aici, se observă că ele s-au
dezmembrat prin captări subterane dar peste tot se pot regăsi
fragmente de văi vechi, înşeuări prin care au trecut
văile, lăsând în la vedere pietrişuri alohtone. Acest
fapt arată că în Carpaţi carstoplenele au parcurs
acelaşi drum cu platformele de eroziune, fiind rezultatul unor
modelări succesive şi a unor ridicări sacadate dând
peisajului un aspect mirific.
Se poate observa cu ochiul liber din dealul Manilor sau al
Arcanilor că la nord de Peştişani şi Tismana, bara
de calcare de pe aliniamentul Dobriţa - Runcu – Boroşteni -
Sohodol - Padeş - Ponoare are o poziţie coborâtă
faţă de crestele Carpaţilor Meridionali.
Străpungerea acestui brâu calcaros de către ape s-a
făcut fie prin drenaje subterane, fie prin chei adânci, dând zonei
un aspect de mare interes turistic.
Calcarele cheilor Sohodolului de Runcu sunt bine cunoscute
datorită drumului judeţean DJ 672C care le străbate dar
la fel de spectaculoase sunt calcarele de la izvoarele Bistriţei,
Piatra Boroştenilor, Cheile Pârgavului de la Topeşti, Cheile
Sohodolului de Izvarna, Piatra Pocruii, lapiezurile Ruşchiului sau
columnele Steiului Coziei de la Sohodol. Cu toate că dificultatea
căilor de acces le fac mai puţin cunoscute, ele sunt unice în
felul său. Spre exemplu, pârâul de pe platforma Ponor, la
nord-vest de Peştişani, intră subteran în Ponor,
poate fi accesat la mijlocul
cursului prin Peştera Haiducilor, izvorăşte a doua
oară din Peştera Pârgavului, are doi kilometri curs de
suprafaţă, intrând apoi din nou subteran în Cheile Pârgavului.
Un traseu asemănător îl au „bâlbăroasele” din jurul
Peşterii Fuşteica de la „Izvarna Tismenii”.
Cum s-a ajuns aici? Cum a putut natura să şlefuiască
o atât de măreaţă operă de artă? Niciun
alt relief de modelare
ciclică (vezi caseta de mai jos) din România nu însumează
trei platforme de eroziune, pe trei nivele diferite, cum este cazul în
Carpaţii Meridionali.
Ca vechime, în paleogen a avut loc modelarea platformei
Borăscu. După ridicarea în bloc a Carpaţilor, ca urmare
a mişcărilor savice, platforma Borăscu este
ridicată şi ea, dar odată cu dezmembrarea ei sunt
denudate şi calcarele care ulterior sunt supuse unei
carstificări de suprafaţă.
La limita miocen/pliocen au loc mişcări attice, care duc
la ridicarea Carpaţilor iar în pliocen, la nivelul lacurilor
pliocene (panonic şi dacic) are loc tăierea platformei
Gornoviţa şi a carstoplenelor corespunzătoare. Sunt
săpate în regim freatic vaste reţele subterane care apar
astăzi ca peşteri. Ultimul act în devenirea Carpaţilor
îl reprezintă înălţarea generală din timpul
mişcărilor valahe, când lanţul dobândeşte
înălţimea actuală.
Platforma inferioară este ridicată acum la 400-500 m
altitudine, purtând cu ea carstoplenele cu peşterile respective.
În concluzie, geneza şi evoluţia carstului din zona
Peştişani trebuie văzută în contextul
configurărilor inter şi post-glaciare ale întregului relief
muntos din România, fiind determinate de fazele de ridicare a
Carpaţilor şi de evoluţia lor policiclică.
2.
PRIMELE LOCUIRI MUSTERIENE
 Musterianul este prezent în
numeroase peşteri, dintre care cele mai interesante sunt
Peştera Muierii de la Baia de Fier, Peştera Bordu Mare,
Peştera Curată şi Peştera Spurcată de la
Nandru, Peştera Cheia, Peştera de la Gura Cheii, Peştera
Hoţilor, Peştera din satul Peştera şi Peştera
Cioarei de la Boroşteni.
În aceste
peşteri, alături de unelte lucrate în majoritate din
cuarţit la care se adaugă multe oase prelucrate, s-au
găsit numeroase resturi scheletice de animale de climat rece, care
atestă că este vorba de un glaciar şi că locuitorii
peşterilor erau buni vânători, nedându-se înapoi nici chiar
de la vânarea mamutului sau a rinocerului. Resturile scheletice de om
găsite în ţara noastră arată că tehnica
musteriană era exercitată nu de populaţii
neandertaloide, ci de omul de tip Cro-Magnon.
Stratul de
cultură musteriană din peşteri este gros, ceea ce
denotă o locuire îndelungată, determinată de climatul
aspru al glaciarului Wurm. După o întrerupere a locuirii
dovedită de un strat steril interglaciar, în diverse peşteri
apare un strat de cultură aurignaciană (Peştera Muierii
de la Baia de Fier, Peştera Bordu Mare, Peştera Cheia,
Peştera de la Gura Cheii, Peştera de la Bran şi
Peştera Cioclovina). În acest strat uneltele sunt asociate cu
animale de climat rece, ceea ce dovedeşte că vânătorii
aurignacieni foloseau peşterile ca adăpost împotriva frigului
provocat de ultima oscilaţie glaciară.
Locuirea a fost
însă de scurtă durată către sfârşitul
paleoliticului apărând cultura gravetiană, cu nivele
subţiri, deasupra nivelului aurignacian, cultură care încheie
paleoliticul superior.
Odată cu retragerea
definitivă a gheţarilor acum 10.000 de ani şi instalarea
pădurilor în locul tundrei şi al stepei reci, triburile de
vânători ies din peşteri şi de aici înainte
peşterile nu vor mai fi locuite decât întâmplător, pe scurte
durate şi din motive strategice, nu climatice. Noul tip de
viaţă, impus de schimbarea florei şi a faunei,
determină modificarea uneltelor, micşorarea dimensiunilor lor
ducând la aşa-numitele microlite.
INTERGLACIARUL BOROŞTENI
 Dicţionar: MUSTERIAN - al cincilea subetaj al
paleoliticului inferior. PALEOLITIC - perioada vechii pietre cioplite
(1.000.000 - 100.000 ani, paleoliticul inferior, 100.000 - 40.000 ani,
paleoliticul mijlociu (mezolitic) şi 40.000 - 10.000 ani
paleoliticul superior (neolitic)). MUSTELIDE - Familie de mamifere
carnivore cu corp suplu, cu picioare scurte şi cu coadă
lungă. Majoritatea au glande urât mirositoare. Din cuvântul latin
Mustela = nevăstuică. Exemplu de mustelide: jderul,
viezurele, dihorul, vidra.
Descriere a Interglaciarului Boroşteni: perioadă
majoră de încălzire, echivalentă cu ultimul interglaciar
al Pleistocenului, cunoscut în
nomenclatura alpină ca Riss-Wurm. În staţiunea eponimă,
„Peştera Cioarei” de la Boroşteni, comuna
Peştişani, Gorj, se caracterizează prin derularea
următoarelor faze de vegetaţie:
fază de pădure, cu molid-pin; fază de pădure,
cu molid-brad-alun; fază de peisaj deschis cu petice rase de
pădure formate din tei şi alun în regiunile joase şi
brad şi molid în etajele superioare; fază de pădure, mai
cu seamă în a doua parte, formată în primul rând din carpen,
alături de alun-stejăriş amestecat pin; fază de
pin.
În timpul ultimei faze
polenul de pin însuma în jur de 50% la altitudinea de 300 m,
demonstrând că pe crestele Carpaţilor Meridionali frunzele
deveniseră persistente de
la un an la altul. Se poate estima că temperatura în
Interglaciarul Boroşteni a fost mai ridicată decât în
timpurile noastre
Interglagiarul Boroşteni fiind contemporan cu CULTURA
MUSTERIAN este necesar să spunem câteva cuvinte şi despre
aşezarea paleolitică din Peştera Cioara. Aici s-au
identificat mai multe straturi de cultură din musterian şi
paleoliticul superior într-un sediment de peste 4 m grosime,
păstrat în condiţii bune. Aşezarea se face remarcată
prin descoperirea în partea inferioară a coloanei stratigrafice a
unor unelte de cuarţit şi resturi faunistice care atestă
cea mai veche locuire musteriană de pe teritoriul României. Acestea sunt depuse într-un sediment
de vârstă interglaciară care, după locul descoperirii, a
primit denumirea de interglaciarul Boroşteni.
Cercetările noi în endocarstul
din sudul munţilor Vâlcan de la Peştera Vulpii, com.
Boroşteni şi Dâlma Peşterii, com. Dobriţa au
mărit aria geografică a identificărilor de unelte
şi faună.
SĂ LĂSĂM
SPECULAŢIILE JURNALISTICE DEOPARTE
Există jurnalişti care, în
goana lor după senzaţional, scot din contextul general
cercetările de la Boroşteni, dând un caracter de unicat
musterianului, interglaciarului şi peşterii Cioara. Dar
cultura musteriană şi fenomenele interglaciare trebuie
văzute din prisma fenomenelor globale petrecute pe planetă.
Viaţa pe pământ, etapele ei, s-au petrecut în acelaşi
timp geologic având în vedere că secolele reprezintă un
moment infim care se neglijează pur şi simplu când este vorba
de, spre exemplu, de 4,5 miliarde de ani. Pretenţia de a prezenta
Peştera Cioara (sau o alta!) ca unicat în zonă, în judeţ
şi chiar în lume, este ridicolă!
Se poate afirma de pildă că
pe întreg aliniamentul Dobriţa, Runcu, Boroşteni,
Topeşti, Tismana, Sohodol, Padeş, Ponoare aproape că nu
există peşteră accesibilă şi cu un depozit
sedimentar care să nu conţină URME DE CULTURĂ
UMANĂ dintr-una din perioadele istorice!
O altă diversiune lansată
ca „bombă jurnalistică” o reprezintă „locuirile umane
din peşteri”.
Locuirea umană în peşteri
n-a fost niciodată permanentă în zona temperată a
globului. Omul primitiv îşi găsea în peşteri un refugiu
ad-hoc în timpul vânatului. După perioadele dificile de
oscilaţie glaciară, el a ieşit în final definitiv din
peşteri. Pentru om, ele n-au fost decât un refugiu temporar. Doar
animale de mici dimensiuni care au găsit aici o minimă
sursă de hrană, s-au adaptat la mediu şi nu au mai
ieşit niciodată.
După retragerea gheţarilor,
trăsătura caracteristică a peşterilor în
paleoliticul superior o constituie deci pentru om doar un refugiu
strategic. Numai fauna cavernicolă s-a dezvoltat de sine
stătător şi a rămas definitiv legată de acest
mediu. Pentru că animalele dau dovadă de o mare capacitate
selectivă, caută condiţii preferenţiale care
să le permită o dezvoltare normală cu pierdere cât mai
mică de energie. În acest caz da, se poate vorbi de animale care
s-au dezvoltat endemic. Fiecare peşteră a permis doar anumite
condiţii de viaţă şi fauna din ea s-a adaptat
acestor condiţii creând specii unicat. Astfel, pe străvechile
noastre plaiuri din zona vestică a Podişului Getic, îşi
au leagănul specii unice în lume. În peşterile din „Gura
Plaiului” şi „Chiciura” dealuri vecine cu dealurile
Boroştenilor există speciile endemice „Tismanella chappuisi
diversa”, „Trichoniscus cf. inferus”, şi „Trachysphaera jonescui
tismanae”. Prezenţa însă a unor specii comune, ca de
pildă „Harpolithobius oltenicus”, „Onychiurus cloşanicus”
şi „Cloşania Winkleri”, atestă faptul că în timpuri
geologice demult trecute, lanţul de peşteri Boroşteni,
Gura Plaiului, Tismana , Pocruia, Apa Moiştii, Cloşani, erau
legate biologic una de alta prin cursuri subterane.
Dar nu numai bogăţia
faunistică a peşterilor fac din zona Boroşteni – Topesti
- Tismana un reper turistic aparte. Faptul că Pânza Getică ca
unitate tectonică, este una dintre cele mai vechi iar urmele
glaciare în zona crestelor înalte se văd şi astăzi, ne
îndeamnă fără îndoială la drumeţii.
Încheiem cu un celebru paragraf al
cercetătorului Mircea Bleahu:
„Prezenţa în peşteri a
numeroase unelte din piatră şi os şi a resturilor
ceramice aparţinând diverselor culturi nu trebuie
interpretată ca o preferinţă a oamenilor acestor culturi
pentru peşteri, ci că în aria de răspândire a acelei
culturi existau şi peşteri care au fost utilizate.”
3.
ATESTĂRI DOCUMENTARE, DATE
IMPORTANTE DIN VIAŢA LOCALITĂŢII
PEŞTIŞANI – DATE GENERALE
 Suprafaţa comunei Peştişani este
de 216,87 km˛ iar populaţia în anul 2002 era de 4.283 locuitori,
răspândiţi în şapte sate: Peştişani,
Boroşteni, Brădiceni, Frânceşti, Gureni, Hobiţa,
Seuca.
Densitatea locuitorilor este de doar
19,74 loc./km˛ având în vedere că teritoriul său
porneşte de la o altitudine de 2-300 metri şi urcă în
munţi până în creasta Oslei care ajunge până la 1946 m.
Este amplasată in jurul latitudinii nordice de 45°04’50’’ şi
pe meridianul estic de 23°03’10’’ (Clădirea veche a liceului).
Reşedinţa
administraţiei publice locale a comunei se află în
localitatea Peştişani, care are codul poştal 217335,
primar fiind Pavel Ion Florin, care conduce comuna din anul 2004.
Prin poziţia sa în zona
Subcarpaţilor Getici, climatul local are un pronunţat
caracter mediteranean. Castanul, nucul şi alunul cresc spontan în
această zonă. Totuşi, castanii aduşi din pepiniere
străine nu s-au putut aclimatiza. Ei s-au îmbolnăvit,
transferând boala şi celor autohtoni datorită faptului
că Valea Bistriţei este străbătută fie de
curenţi foarte reci iarna, favorizaţi de zăpezile Oslei,
fie de vânturi secetoase vara, care provin din depresiunile getice.
Cu toate acestea, pădurile
reprezintă cea mai mare parte din suprafaţa comunei, aceasta
impulsionând industria mică locală, reprezentată prin
numeroase fabrici particulare de prelucrare a masei lemnoase amplasate
de regulă în zona Gureni.
Construcţia a două mari lacuri
de acumulare pe râul Bistriţa au permis dezvoltarea reţelei
de drumuri din apropierea masivului Oslea înscrind comuna printre localităţile
de week-end şi de drumeţii inedite prin Munţii Vâlcan.
În acest fel, turismul impulsionat până aici doar de „Casa
memorială Constantin Brâncuşi” de la Hobiţa şi-a
lărgit în mod evident domeniul de vizitare, turismul cultural de
la Hobiţa rămânând o simplă componentă. În imagine,
câteva date ale comunei Peştişanii din anii interbelici.
DOCUMENTELE VECHI ALE COMUNEI
 O diversiune lansată de unii
cercetători gorjeni pentru a face localitatea Peştişani
„cât mai veche”, este asocierea numelui său cu vechiul sat
Pesticevo, aflat spre părţile Dunării în apropierea
mânăstirii Vodiţa şi dat acesteia încă din primele
hrisoave ale basarabilor întemeietori de ţară.
Identificarea localităţii
Pesticevo o face Ioan Corvin de Huniade voievod al Ardealului,
căpitanul suprem al oştirilor regatului ungar, prin actul dat
la 20 oct. 1444. Asemenea diplomei împăratului Sigismund,
dată în 1419 la Vodiţa, Ioan Corvin dă ştire „tuturor dregătorilor şi
prefecţilor şi pârcălabilor, şi vameşilor,
şi birarilor, şi la tot omul ce ascultă de mine; să
se ferească a face vreo bântuială mănăstirii popii
Gherasim, sfântului Antonie de la Vodiţa şi prea sf.
Născătoare de la Tismana, pentru că pe ei însumi eu i-am
luat la mâna mea … să le fie slobod tot ce au fost acelor
mânăstriri … aproape de mânăstirea sf. Antonie de la
Vodiţa: satul Jidoştiţa şi Şuşiţa …
pe Dunăre Vadul Cumanilor şi la Blatniţă, Saghievăţul
şi Pesticevul şi Toporna…” prin acest act Ioan Corvin
delimitând clar localităţile de lângă Dunăre. Mai
mult, în acel act nu se consemnează nici Peştişanii
şi nici un sat aflat pe râul Bistriţa ci doar sate de pe
Jaleş, ţinut de moştenire al doamnei Calinichia a lui
Radu Vodă (1377-1383), de la unguroaica Clara de Dâboka,
soţia doua a lui Nicolae Alexandru (1301-1364, domnie 1352-1364).
În act, de la Jaleş, Ioan Corvin trece direct la satele de pe
Tismana şi anume, Tismana şi Sârbişori care era vecin cu
Ohaba Peştişanilor şi Ploştina
Drăgoeştilor de lângă Hobiţa.
Ca urmare, ţinuturile
Peştişanilor nu fuseseră date în danie de voievozi
Mânăstirii Tismana şi nu sunt consemnate în actele
domnitorilor decât confirmând unora stăpânire pe acele
ţinuturi. Astfel, în actul dat de Vladislav al doilea, în anul
1451 (aceasta fiind prima atestare documentară a satului) se
consfinţeşte lui Barbu şi altor cete, stăpânire
peste jumătate din Peştişani.
Documentele vechi ce ţin de
Peştişani nu sunt deci legate de sate ci de ţinuturile (stranu) evului mediu
aparţinătoare actualei comune Peştişani, la fel cum
şi Tismana este consemnată în hrisovul lui Dan Vodă
(3 oct. 1385) nu prin numirea satului ci prin ţinuturile
Ruşestilor şi Ligăceştilor (I Tismeni po dvoiu stranu
elico bî ligaceskoi i ruşesco).
Astfel, la nordul Brădicenilor
aveau moşii Drăgoeştii care ţineau însă
şi părţi de teren spre sud-vestul comunei de astăzi
şi anume „Ploştina Drăgoeştilor”. Acest ţinut
(asociat bineînţeles ca şi în multe alte cazuri cu un sat cu
acelaşi nume, în timp dispărut) se afla la vecin cu Ohaba
(Ohabiţa în traducere târzie, Hobiţa astăzi) şi
Sârbşorilor (Şerşorii Tismanei de astăzi). Legat de Ohaba, Neagoe Basarab prin
actul din 30 apr. 1518, confirmă în această parte
stăpânire, peste cinci părţi de ocină, lui Datco
şi cetei lui. Tot prin acel act se confirmă şi
nişte cumpărături la Brădiceni, acesta fiind deci
prima atestare documentară a acestui sat.
În alt act din 7 august 1523, Barbul Postelnicul din Tg. Jiu
dăruieşte Mân. Tismana un sălaş de ţigani
pentru a fi trecut în pomelnic el, tatăl său, fraţii
săi şi fii săi.
Semnează ca martor şi Barbul Armaş din
Peştişani, aceasta fiind o dovadă că satul
Peştişanii nu era sub stăpânirea Mân. Tismana deoarece
martorul putea jura numai ca independent de părţile în
cauză.
De altfel, între stăpânii
moşiilor din Peştişani şi călugării
Tismanei vor avea mereu loc diverse conflicte şi chiar omoruri pe
motiv de cotropire a unor teritorii. Astfel, pe timpul lui Neagoe
Basarab călugării cotropind Topeştii, Moise Vodă se
vede nevoit să dea poruncă la 22 mai 1530, lui Datco din
Drăgoeşti, „să-i fie Topeştii de lângă Tismana
jumătate” deoarece la judecată „călugării au
rămas de lege”. Drăgoeştii sunt atestaţi deci
documentar în anul 1530.
Moşiile din Peştişani
se întindeau până în „Peştişanii de sus” şi erau
moşii de moştenire deci nu puteau fi date mânăstirii
Tismana. Ca atare, hrisoavele domnitorilor se limitau doar la
întărirea lor de drept. Cum ar fi, spre exemplu, hrisovul dat de Vladislav Vodă
la 10 iunie 1525,
prin care se recunoaşte lui Dragomir şi fraţii săi,
lui Stanciu şi fraţii săi, lui Maniul şi
fraţii săi şi altora, munţii Muncelui, Gemeni (Azi
Piatra Boroştenilor) şi Prislopul Stogului pentru că au
fost ale lor drept moşii şi de moştenire.
Ca atestări documentare, satul
Gureni este amintit pentru prima oară tot în acest act, lui
Dragomir revenindu-i şi „via de la plaiul Gurenilor”, satul
Frânceşti apare în acte în hrisovul lui Mircea Turcitul din 5 mai
1583 (În revista
aniversară a liceului se avansează data de 27 mai 1510 dar
fără trimitere la sursă), când dă popii Ion şi
călugărului Vasile stăpânire peste o delniţă
cumpărată de la Mihăilă din Frânceşti cu 750
aspri iar satul Seuca este atestat documentar în anul 1604 de domnitorul
Radu Şerban.
Interesantă este atestarea satului Boroşteni
(Borăşti) care se face de Mircea Vodă Pretendentul chiar
în Borăşti la 29 oct. 1509, confirmând m-rii Tismana
stăpânire peste satul Ceaurii „fiind
bătrână şi dreaptă moştenire” încă din
vremea strămoşului său Mircea cel Bătrân.
La fel de interesant este şi
faptul că deşi satele Borăşti şi
Peştişani nu s-au dat prin nici un hrisov în stăpânirea
m-rii Tismana, ele se bucurau de
anumite privilegii în schimbul pazei cu 50 de oameni la mănăstire.
Poruncă pentru anumite scutiri de dări aveau doar satele
Tismana, Izvarna, Costenii, Sohodolul, Groşanii şi
Masloşi, dar pentru paza mânăstirii ei răspundeau cu
capul: „iară de nu veţi
păzi şi să va face vreo pagubă sfintei m-ri bine
să ştiţi că nu veţi plăti cu bucatili ce
numai cu capitili”.
Dacă satele
Peştişanilor nu au aparţinut Mănăstirii
Tismanei, numeroase documente vorbesc despre conflictele de hotar cu
Peştişanii şi retrasarea lor după multe gâlcevi. Un
singur metoh a fost dat Mânăstirii Tismana iar istoria lui s-a
lăsat cu sânge şi moarte de om. La 30 martie 1649, Matei
Vodă în documentul său dat la Târgovişte,
înşiră întreaga istorie a cumpărării cu 2200 de
aspri, de către sătenii din Peştişani, a unui teren
în Ploştina Drăgoeştiilor, „din hotarul Hobiţei
până în piatra părăului peste tot hotarul şi din
dealul Maniului şi din drumul Teleştilor până peste
apă”. Nu peste mult timp, moşia a fost cumpărată de
popa Ioan şi călugărul Vasile: „… ei fiind mai volnici au întors banii Peştişanilor
înapoi 2200, însă cu jurământ să facă
mănăstire în acel loc, şi au făcut popa Ioan
şi călugărul Vasile m-re acolo pe hramul intrării
în biserică a Născătoarei de D-zeu… iar când a fost în
zilele răp. Şerban Vodă, aceşti mai sus zişi
oameni vânzători s-au sculat şi au omorât pe popa Ioan
şi pe călugărul Vasile acolo la metoh şi au luat
moşia lor iarăşi înapoi şi de atunci până acum
în zilele D-niei Mele a stat acel metoh pustiu. Apoi când a fost acum
în zilele D-Mele călugărul Antonie de la sf. m-re Tismana
care s-a tras din sângele acestor călugări Ioan şi
Vasile a ştiut că acel metoh l-a fost cumpărat Ioan
şi Vasile şi această moşie mai sus scrisă s-a
apucat şi a tăiat toată pădurea şi a
curăţit şi a făcut, tot în acel loc biserică
şi chilii şi a voit să facă şi moară …
însă nişte strănepoţi ai acestor vânzători mai
sus zişi … au ridicat pâră şi oprind pe
călugărul Antonie n-au voit să facă moară
acolo. Intru aceia păr. Ioan egumenul şi cu
călugărul Antonie … au venit înaintea D-Mele în marel Divan
şi au arătat cartea lui Mihnea Vodă de
cumpărătură … şi D-Mea am căutat şi am
judeacat … şi am adăogat la sf. m-re Tismana pentru ca
pomană să fie sf. mân. De moştenire şi de
întărire…”
La încheierea acestui paragraf
privitor la istoria veche a Peştişanilor, facem precizarea
că presupunerile că Peştişanii s-ar trage din
locuitorii satului Peştiş, judeţul Hunedoara, n-au nici
un temei. Din cele de mai sus se vede că Peştişanii
aveau terenuri de moştenire întinse şi erau deja bogaţi
pe vremea când călugărul sârb Nicodim sosi la Tismana să
ctitorească mânăstirea. Regatul maghiar distrus complet de
tătari în 1247, din contră, acorda toate
facilităţile valahilor pentru a repopula Ardealul. Mulţi
locuitori din Ţara Românească, sătui de tot felul de
dări, au trecut atunci munţii pentru a întemeia acolo sate cu
acelaşi nume pe care le aveau de unde au plecat. Migraţia inversă din Ardeal
în Oltenia, are loc câteva secole mai târziu când regatul maghiar era
acela care supunea crescătorii de animale la tot felul de
dări. De altfel, se cunoaşte clar că migraţia
ungurenilor din Mărginimea Sibiului în nordul Olteniei nu a avut
loc decât cu doar câteva secole în urmă şi nicidecum în
vremea basarabilor când Haţegul, Almaşul şi Făgăraşul
era sub stăpânirea lor. O singură migraţiune a avut loc
în Brădiceni, în timpul stăpânirii austriece (1718-1739) când
în Brădiceni a fost instalată compania Leib şi au fost
asezate 36 de familii de bulgari catolici chiproviceni. Carol al
VI-lea, împaratul Austriei, le acorda privilegiile şi le permite
ţinerea unui bâlci la 8 septembrie şi a unui târg
săptămânal, aşezarea numindu-se "oppidum"
(oraş).
BISERICILE PEŞTIŞANILOR
Bisericile vechi din comuna
Peştişani sunt din lemn şi numai cele construite recent
sunt din zid. Ele ţin de Arhiepiscopia Craiovei fiind deci
biserici ortodoxe. Iată vechimea lor, după anul scris
pisanii:
Biserica de lemn "Cuvioasa
Paraschiva" PESTISANI, ctitorie 1735
Biserica de lemn "Intrarea in
Biserica" HOBITA, ctitorie 1822
Biserica SEUCA, ctitorie 1888
Biserica de lemn "Sf.
Gheorghe" (catun Boasca) FRANCESTI, ctitorire 1823
Biserica BOROSTENI, ctitorie 1935
Biblioteca Centrală
Universitară din Bucureşti, sub nr. de inv. 178020,
deţine o donaţie "Biblie N.T. Evanghelie"
în limba română, datată 1644. Pe coperta 1 verso, este
menţionat ca deţinător istoric, Biblioteca
Peştişani, jud. Gorj.
|
