Serafim Duicu sau Formele
neliniştii
Volumul de
publicistică „Serafim Duicu. Formele neliniştii" e o
carte care pune probleme şi pune pe gânduri. E o restituire necesară,
o bucurie, un „triumf al neliniştii". Cartea este prilej de
contemplare a unei lumi în frumuseţea ei - numind viaţa literaturii -
şi prilej de meditaţie asupra unei lumi în dezechilibru. Serafim
Duicu a spus lucruri îndrăzneţe, înţelegând că viaţa
lipsită de adevăr e imposibilă. Astfel, cuvintele căutătorului,
cărturarului, filologului, cercetătorului Serafim Duicu devin interogaţii ce
vor să găsească răspunsuri fără echivoc, acolo
unde fiecare poate descoperi incertitudini. Ele sunt forme de continuitate, de
căutări şi de adânciri ale unui spirit ce încearcă să
circumscrie harta culturală, politică, socială, axiologică
a unei lumi şi a unui timp pe care le-a trăit şi pe care ochiul
său critic a încercat să le radiografieze.
Publicistica lui
Serafim Duicu este un manual de etică, un manual despre liniştea
şi neliniştea ce pluteşte între cuvinte atunci când ele
caută să dea sensuri asumându-şi curajul mărturisirii. Cele
zece capitole sunt treceri şi rămâneri în problematici dintre cele
mai variate: literară, istorică, socială, identitară,
spirituală, academică, dar şi priviri întoarse către sine,
reflectări ale contemporanilor şi ale criticii literare. Conturul
ideilor, consecvenţa lor, tonul confesiv uneori, vehement alteori,
încearcă să îndrepte informa, brutala realitate care arăta o
lume ce începea să-şi piardă reperele. „Oare nu ne
mai recunoaştem eroii?", „unde ni sunt
visătorii?", „arta nu trebuie să accepte perspectiva
neantului", „timpurile moderne au venit cu încă o
dimensiune-mit: explozia informaţională; nevoia de cultură
trebuie să rămână; cultura devine cu timpul o emblemă a
personalităţii, care conferă aureolă şi prestigiu;
cultura trebuie să fie o necesitate vitală, un semn de respect pentru
propria personalitate şi pentru condiţia de intelectual" - sau „despre
teroarea lichelei anonime" , sunt câteva dintre accentele atitudini pe
care omul şi cărturarul ancorat în real le atinge, punând degetul pe
rana maladiilor spiritului. Cu gust critic ales, autorul aşază în
cronică de carte nume precum Ion
Apostol Popescu, Romulus Guga, Ovidiu Papadima, Ion Rotaru, Florin Manolescu,
Marin Preda, Mircea Eliade, marcând, astfel, locuri esenţiale ale
literaturii române. „Risipitor de iubire", Serafim Duicu aduce
în faţa lumii condeiul aflat în „şantier de
creaţie" - la „prima verba", cântăreşte
axiologic vremurile într-un „calendar cultural" ce cuprinde
repere ale culturii noastre -„Centenar Panait Istrati", „Călinescu
- 80 de ani de la naştere", „Tudor Arghezi", „Sadoveanu,
azi", „Eminescu", „Centenar Eugen
Lovinescu", „Centenar Vasile Pârvan", „Cazania
lui Varlaam, la 350 de ani", „In Memoriam Petru Maior",
numind şi „Aniversări UNESCO - Dosoftei", „Ibrăileanu
şi ardelenii", dar aşterne şi gândul scris şi cernit, „La
moartea lui Marin Preda".
Creaţii
remarcabile ale acelor timpuri, înfăptuirile culturale în domeniul artelor
devin, în scrierile lui Serafim Duicu, reflecţii asupra nivelului
axiologic pe care acestea îl ating. Sublimul, spune Serafim Duicu, poate
deveni, prin nebăgare de seamă, penibil. „Dragostea
şi dăruirea în numele ideii de teatru", însă, demonstrează
că „teatrul va trăi cât va trăi omul".
Puncte esenţiale
ale scrierilor sale, „Cultura, credinţa şi identitatea
naţională", îl plasează pe Serafim Duicu din nou în lumina
adevărului: „Cam întotdeauna când se află în momente de
vârf, culturile privesc cu mai multă insistenţă şi cu mai
multă pătrundere înapoi. E la mijloc şi puterea secretă a
viziunii de ansamblu şi totalizatoare pe care o oferă poziţia în
sine. Aşa a fost în epoca lui Dimitrie Cantemir şi Brâncoveanu, apoi
în aceea a Şcolii Ardelene, în cea a Daciei Literare, în cea a lui
Eminescu [...], aşa a fost la începutul veacului nostru, [...], aşa
este şi acum", spune Serafim Duicu. Responsabilitatea, însă,
este uriaşă. Întoarcerea în trecut trebuie să se întâmple cu
smerenie şi bucurie. Acesta este, afirmă autorul, „semn de
mare responsabilitate morală şi de sublimă dăruire
patriotică". Mergând pe firul identităţii naţionale,
Serafim Duicu vede, într-o metaforă splendidă ,„Unirea
ca dor"; Ion Roată este un simbol, iar ideea unităţii
naţionale se prelungeşte în problema „Basarabiei de
lângă noi". Veşnicia „născută la sat"
prilejuieşte întoarcerea într-un timp
mitic, alcătuitor de
zestre spirituală
românească .„Din comoara folclorică a judeţului
nostru", „Spiritul literar paşoptist", sentimentul
patriei, „1907 în literatură", „Eminescu
şi actualitatea noastră", „Literatura şi
viaţa" sunt ipostaze ale unui timp trăit şi mărturisit
cu adevăr, simţ critic şi supleţe intelectuală.
„Serafim
Duicu. Formele neliniştii" propune o ieşire din relativism
şi din limitările cotidianului, aducând o anume seninătate
construită dintr-o stare de fărâmiţare, de nelinişte,
pentru că seninătatea presupune stăpânire a durerii, un umanism
superior. Această carte sileşte istoria să fie prezentă,
literatura să răspundă la chemări, scrisul lui Serafim
Duicu având astfel de efecte. El a vrut, la tot pasul, să
înţeleagă ce este în jur, în imediata-i preajmă, dar şi ce
e dincolo, în trecutul nostru.
Spunea Goethe că
tot ce te sporeşte e adevărat. În zbaterea zilei, restituiri ca
acestea sunt necesare, ca posibile modele ale unui spirit ce şi-a asumat
curajul propriilor gânduri, fiind o conştiinţă trează a
timpurilor pe care le-a trăit. Într-o lume şi într-o vreme în care
cuvântul îşi căuta rosturile, publicistica lui Serafim Duicu e
comunicare sinceră, e semn care explică, fără a vindeca
mistuirea. E acea tulburare a lui „acum" şi „aici",
cu reverberaţii peste timp, însă. Această carte poate deveni
îndreptar, refugiu individual în faţa unei lumi luate razna. Pe calea scrisului
şi a adevărului, rămâne meditaţia. Prin „neliniştile"
mărturisite, între materie şi lumină, Serafim Duicu
sfidează căderea în efemer. De aici se pot înălţa
coloane.... De aici, din frământări, se poate naşte
liniştea lucrurilor. Şi-a începutului. De aici se poate încerca
zborul: „Nu mai sunt de mult pe această lume...Sunt departe de
mine şi păşesc printre lucruri esenţiale. Să zbori! Ce
fericire!..." Zborul devine trecere printr-o poartă prin care se
rămâne „întru veşnicie". Serafim Duicu a
rămas, ieşind biruitor în faţa timpului. Neuitând să-l
mărturisim mai departe, înţelegem că Domnia Sa ni s-a
aşternut în suflete prin cuvintele (în)scrise în cărţi, cu
omenia, bunătatea şi generozitatea marilor spirite.
Preţuire
sinceră familiei, d-nei profesoare Valeria Duicu - îngrijitoarea
ediţiei şi fiilor Lucian şi Rareş, cei care duc începutul
lui Serafim Duicu înainte, aşezându-l în neuitare. Coperta
cărţii - realizată de Alexandra Cristina Durbac, transpune
gândul în imagine inspirat aleasă, căutând să aducă în
faţa noastră „înfăţişarea
pipăibilă a nesfârşirii, semn că totul este
posibil..."
MIOARA KOZAK
Din revista „Vatra veche”, anul I, nr. 6, august 2009, lunar de
cultură din Târgu Mureş, editat de Asociaţia „Nicolae
Băicuţ” pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea
Valorilor Cultural - Artistice şi Profesionale.
Calendar
azi:
Calendar
azi:
